În materialul următor, vă propun să pictăm un tricou special pentru Moș Martin, pe care acesta să-l poarte cu mare drag la petrecerea ce va avea loc la primăvară, când toată pădurea se va trezi la viață, după o iarnă lungă și geroasă.
Pentru realizarea unui tricou special avem nevoie de următoarele materiale:
-un tricou din bumbac
-acuarele
-pensulă
-bețișoare igienice
-pahar cu apă
SPOR LA LUCRU!

Pentru început, vă sfătuiesc să așezați un carton sau o coală de hârtie în interiorul tricoului pentru a nu se imprima vopseau pe partea cealaltă a acestuia.
Mai întâi, vom vopsi palma stângă cu acuarelă de culoarea dorită. Eu am folosit culoarea albastră, dar voi puteți folosi orice culoare vă place vouă, astfel încât ursul Moș Martin să fie încântat de tricoul pe care îl va purta la petrecere.
După ce am colorat întreaga palmă, o amprentăm pe tricou, apăsând cu putere, astfel încât să se imprime bine culoarea.


În continuare, vom vopsi cealaltă palmă, folosind exact culoarea care ne place cel mai mult pentru tricoul lui Moș Martin, după care amprentăm din nou palma, cu putere, peste tricou, lângă prima palmă. Astfel, pe tricou vor apărea ambele voastre pălmuțe, una lângă cealaltă, semn de prietenie pentru ursul Moș Martin.
Culorile folosite de mine nu trebuie să reprezinte un reper pentru voi. Cu cât vom volosi mai multe culori diferite, cu atât ursulețul nostru va fi mai bucuros .
FOLOSIȚI CU ÎNCREDERE CULORILE VOASTRE PREFERATE!


După ce am amprentat ambele palme peste tricou, vom avea nevoie de câteva bețișoare igienice cu care vom amprenta culorile curcubeului: roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet.
Culorile cu care veți realiza curcubeul vor fi cele de care dipuneți în paleta voastră de acuarele. Dacă nu aveți o culoare sau mai multe, puteți reinventa curcubeul folosind culorile pe care le aveți disponibile si care vă bucură privirea.
Este foarte important să vă placă ceea ce vedeți!



După ce am pictat un frumos curcubeu, putem picta și alte elemente de decor pe tricou (flori, inimioare, frunze, zâmbete, etc.). Eu am ales să pictez un soare. Voi puteți picta orice altceva doriți și credeți că-l va bucura pe prietenul vostru, ursul Moș Martin.
Lăsați-vă imaginația să vă ghideze pașii!

Tricoul meu pictat special pentru Moș Martin este gata!
Sper să-i placă și lui tot atât de mult cât îmi place și mie, deoarece l-am pictat cu toată dragostea și prietenia mea pentru el și îmi doresc să-l îmbrace cu mare drag la celelalte petreceri care vor mai avea loc în pădure.
Acum dragii mei, prinți și prințese, este timpul să-i oferim tricourile noastre speciale lui Moș Martin și să-i urăm:
Petrecere Frumoasă!
Iar la final,să le mulțumim părinților pentru sprijinul acordat!

Published: Nov 24, 2020
Latest Revision: Nov 24, 2020
Ourboox Unique Identifier: OB-942743
Copyright © 2020