ECATERINA TEODOROIU- EROINA A NEAMULUI ROMANESC

Ecaterina Teodoroiu

Născută la 14 ianuarie 1894, în comuna Vădeni, jud. Gorj (în prezent cartier al municipiului Târgu Jiu), Ecaterina Teodoroiu a fost fiica agricultorilor Vasile și Elena, familie numeroasă, din care au mai făcut parte alți șapte frați.

Ecaterina a urmat cursurile școlii primare din comuna Vădeni și alte două clase primare în municipiul Târgu-Jiu, în anul 1909 absolvind Școala româno-germană din Târgu-Jiu. Documentele vremii o consemnează ca absolventă a Școlii de moașe din Bucureși, în anul 1915, înscriindu-se între timp în Asociația cercetașilor din România, în anul 1913.

După intrarea României în Primul Război Mondial, in anul 1916, Crucea Roșie Română a folosit numeroși cercetași în spitalele în care au fost îngrijiți răniții.

Ecaterian Teodoroiu a făcut parte dintre cercetașii care au fost transferați în spitale,  pansând răniții în spitalul din Târgu-Jiu. Ea a asistat la moartea fratelui ei Nicolae, din cauza unui obuz care a căzut în apropiere. După explozie, Ecaterina și-a sărutat fratele și i-a spus: „La revedere, frate, te voi răzbuna eu!”

Pentru a-și onora promisiunea, Ecaterina s-a prezentat la colonelul Obogeanu, în comuna Dăneasa, cerând să fie înrolată ca voluntar.

După ce a fost primită ca voluntar în cadrul Regimentului 18 Infanterie, Ecaterina a fost capturată de germani, evadând după ce a tras cu revolverul în santinela care o escorta.

După această faptă a fugit imediat, împreună cu ceilalți prizonieri. Alt soldat german însă, auzind foc de armă, a tras focuri în direcția aceea și unul din gloanțe a lovit-o în piciorul drept, rănind-o ușor.

Peste numai o zi,  a fost rănită de un obuz la ambele picioare, î fiind dusă la București și apoi la Iași, în Spitalul „Regele Ferdinand”.

După ce a a fost externată din spital, Ecaterina s-a întors la Regimentul 43/59 Infanterie, aflat în refacere la Codăești, implicându-se în combaterea tifosului exantematic „și chiar de multe ori a gătit la bucătărie pentru soldați”.

Dorind să o protejeze, prin neimplicarea directă la luptele din Campania anului 1917, generalul Ernest Broșteanu, i-a sugerat Ecaterinei să accepte să fie mutată la un spitalul mobil, însă răspunsul acesteia a fost dezarmant: „Ţin cu orice preţ să iau parte la lupte!”

Colonelul Pomponiu a descris-o pe Ecaterina Teodoroiu ca fiind îmbrăcată ofițerește și având asupra sa: arma, ranița, cartușiera cu 160 de cartușe, 5 grenade, mai purta și un sac de pesmeți, în care avea însă tot cartușe („Hrană pentru nemți”, cum zicea ea). Toate marșurile inerente intrării regimentului pe front le-a executat pe jos, dând pildă soldaților de rezistență și bărbăție, cu tot drumul accidentat și noroios, adesea până la genunchi.

Regimentul Ecaterinei Teodoroiu a intrat în dispozitivul de luptă la 20 august.

La 22 august,  Ecaterina se afla într-un pluton din Compania a 7-a, pe Dealul Secului. Militarii germani au atacat pozițiile române, iar Ecaterina le-a arătat soldaților direcția de înaintare, cu casca în mâna  dreaptă, întinsă spre inamic, ținând arma în mâna stângă și strigând: „Înainte băieţi, înainte, nu vedeți că sunt între voi ?”

În acel moment a fost lovită în piept de două gloanțe, trase de o mitralieră a unor germani, murind pe loc.  Ridicată de brancardieri, Ecaterina a fost dusă la postul de comandă al Regimentului 43/59 Infanterie, unde a rămas până a doua zi, fiind înmormântată cu onoruri militare.

„Eroina de la Jiu” şi-a dat suprema jertfă numai din dragostea de a apăra pământul tării noastre, cotropit de duşmani.